Argumente
de netăgăduit

Mă uitam aseară pe TVR la un reportaj despre un experiment destul de interesant realizat în metroul din Washington DC (la americani, domn’le). Se ia una bucată violonist celebru, Joshua Bell, se pune să cânte într-o dimineaţă aglomerată la metrou, într-o staţie frecventată de oameni de afaceri, corporatişi şi alte tipuri de oameni cu “scaun la cap”. Se lasă omul să cânte vreo 45 de minute şi se constată că nimeni nu îl bagă în seamă. Lumea trece nepăsătoare la muzica omului, care, cu câteva zile înainte a reuşit să strângă o sală plină cu oameni “culţi” care au plătit minim 100 de dolari pe bilet.

Se pune acum întrebarea dacă este vorba de “autism social” (citatul aparţine unei prezentatoare de ştiri de pe TVR – nu îi reţin exact numele) sau despre snobism… Cu alte cuvinte: erau oamenii care au participat la concerte doar o adunătură de snobi sau lumea din metrou era prea “robotizată” ca să îl observe? Dacă da, e destul de grav… Să fie oare criza de vină…?