Am aşteptat cu nerăbdare cea de-a 25-a ediţie a concertului din peştera Româneşti. Sinteza anilor trecuţi: muzică de calitate, oameni culţi, iubitori ai muntelui, atmosferă de sărbătoare. Aşadar, se arăta a fi un eveniment de calitate.
Ei bine, nu a prea fost să fie. S-a reuşit ca printr-o regretabilă eroare de organizare să se transforme totul într-o petrecere aşa cum se poate vedea doar în Românica. Şi mă refer aici la reabilitarea drumului de acces către peşteră. Bineînţeles, acolo unde există un drum prăfuit şi multă lume care urcă pe el, există, inevitabil şi o multitudine de gherţoi care nu doresc să îşi prăfuiască ochelarii D&G şi frezele de tip “acoperiş” şi preferă metoda cea mai sigură, eficientă şi sănătoasă de a urca – gipul, domn’le, gipul! Să vezi acolo colb, prăfărie şi înghesuială pe marginea drumului. Se pare că până şi concertul din peştera Româneşti a devenit un eveniment monden. Şi oriunde există evenimente mondene, există şi – mă voi repeta acum – ochelarri de soare D&G, freze de tip “acoperiş” – gata cu repeţia, voi augmenta descrierea – cămăşi lucioase, maşini, pipiţe, gherţoi, idioţi… Să nu uităm: mici şi bere, pe alocuri şi sunet cristalin de manele. Orice gherţoi care se respectă nu poate rezista tentaţiei de a savura un produs tradiţional românesc (care nici măcar nu e românesc la origine, dar de, treacă-meargă).
Aşadar, să recapitulăm: îmi pare sincer rău de cei care s-au chinuit să organizeze evenimentul, au făcut treabă bună, au muncit mult, au întins panglici de semnalizare, au montat instalaţii de iluminat în peşteră, au cărat generatoare. Îmi pare rău şi de Filarmonica Banatul, care s-a descurcat remarcabil (nu cred să fie prea uşor să cânţi la 12 grade Celsius). Asta e, morala e simplă: mai bine mai puţină lume, dar mai de calitate, decât 10000 de mâncători de bomboane agricole. Închideţi, domn’le, drumul acela. Folosiţi-l doar pentru a vă căra instrumentele. Interziceţi coşbeliile care comercializează mici şi bere. Se poate trăi şi cu sandvişurile făcute de acasă. Şi cu o sticlă de apă de izvor. Ah, să nu uit: şi faceţi şi revizia tehnică Aro-ului care urcă încărcat cu oameni o panta de 30 de grade şi rămâne fără frâne exact acolo unde i-ar fi trebuit mai mult (se putea transforma totul într-o tragedie dacă Dorel nu reuşea să se proptească la timp în două maşini parcate şi câţiva copăcei).
Este exact ca în bancul acela: “- Doamne, dar nu ai scăpat prea mult? – Lasă, Petre, să vezi ce popor le dau…”.
