Vă povesteam acum o lună despre un mister neelucidat. Am înlocuit şi placa video cu o alta, asemănătooare, tot pe AGP. Efectul e acelaşi. Să fie oare vina plăcii de bază?
Oricum, aşa cum îi spuneam şi unui coleg “forumist”, problema nu o reprezintă produsele Samsung în sine, ci produsele (nu doar Samsung) care ajung pe piaţa din România.
Anul trecut am făcut greşeala de a îmi cumpăra un monitor Samsung SyncMaster 913N. Toate bune şi frumoase: 3 ani garanţie, preţ bun, specificaţii bune. 
Toate bune şi frumoase până în momentul în care un prieten îmi spune: “Să ştii că monitorul acesta are o dungă întunecată pe marginea inferioară”. Din acel moment, “stima” mea pentru acel monitor s-a stins. În fine, povestea e alta, am divagat destul.
Acum o vreme, acelaşi monitor menţionat mai sus (care a trecut printr-un servis – cei de la Samsung România au considerat că dunga aceea întunecată nu merită atenţie) a început să pâlpâie. Ştiţi voi, să îşi schimbe intensitatea luminoasă. Deoarece devenise deranjant, am hotărât să testez monitorul pe o altă configuraţie. Zis şi făcut (eram ferm convins că problema este tot cu monitorul în cauză). Am scotocit după facturi, certificat de garanţie şi le-am găsit. Cu ele în geantă şi cu monitorul sub braţ, am plecat la birou pentru a efectua nişte teste cât se poate de “savante”. După trei zile în care monitorul a funcţionat impecabil (facem abstracţie de dunga aceea), l-am dus acasă bombănind. Am încercat să înlocuiesc cablurire, am încercat toate combinaţiile posibile rezoluţie-refresh, în zadar. Singura variantă rămasă era să încerc să folosesc un cablu sau un adaptor DVI-VGA (da, placa video – un Asus GeForce4 MX4000 antic şi de deumult – are ieşire DVI şi VGA, monitorul nu are decât intrare VGA). La Vitacom, cablul a fost găsit cu uşurinţă şi la un preţ mic: 20 de lei. L-am luat, am plecat din nou plin de speranţă… Ajuns acasă, mi-am dat seama că mufa cablului (partea DVI) nu corespunde cu mufa de pe placa video. Acum vine partea frumoasă: cei de la Asus, când au proectat măreţia aceea de placă video au omis să construiască ieşirea DVI în aşa fel încât să suporte conversie spre format analogic.
Să vă explic mai pe îndelete: După cum se poate vedea în figură, există mai multe tipuri de conectori DVI:
Însă, dintre acestea, numai cele al căror nume se termină cu extensia “I” (primele două din figură) permit conversie spre semnal analogic. Evident, cei de la Asus au dotat placa video cu un conector Dual Link DVI-D (al treilea din figură). Cei 4 pini lipsă sunt exact cei care fac diferenţa:
C1 Analog Red
C2 Analog Green
C3 Analog Blue
C4 Analog Horizontal Sync
C5 Analog GND Return: (analog R, G, B)
Am dus cablul înapoi, mi s-au dat banii înapoi. Cei de la Vitacom ştiu să îşi vândă marfa şi să atragă clienţi. Misterul rămâne, însă, nerezolvat. Eu suspectez cu tărie placa video, dar s-ar putea să nu am dreptate. Urmează un nou set de teste “savante”: o placă video de împrumut.
De curând, gigantul Google a făcut o mişcare care, personal m-a dezgustat. Probabil că mulţi dintre voi folosesc serviciul GMail oferit de cei de la Google. Câţi dintre voi folosesc Opera? Dar câţi dintre voi folosesc şi GMail şi Opera? 
Ei bine, eu eram unul dintre ei. Spun “eram” pentru că de curând, Google a hotărât să includă în serviciul GMail elemente nestandard, împiedicându-i astfel pe fanii navigatorului de provenienţă norvegiană (cu puţin noroc puteam lucra la Oslo – nu a fost să fie, însă) să mai folosească serviciul GMail. 
Acum, mintea mea simplă, încrezătoare în teoria conspiraţiei vede din această mişcare o făţisă tentativă a celor de la Google de a impune pe piaţă un alt binecunoscut navigator: Firefox. Circulau în trecut zvonuri cum că Google a lucrat la construcţia propriului navigator. Se pare că zvonurile s-au risipit, iar ce a rămas în urma lor a fost colaborarea Google/Mozilla care, acum, îi afectează direct pe utilizatorii Opera. Opera ocupă un foarte mic segment de piaţă, poate şi de aici “curajul” cu care cei de la Google au abordat situaţia. E destul de clar faptul că nu şi-ar fi permis aceeaşi mişcare cu segmentul de piaţă ocupat de Microsoft Internet Explorer…
Mi-am spus: “Ok, nu e problemă, nu merge lumea după voinţa mea, merg eu după voinţa lumii…”. Am configurat aşadar clientul de email încorporat în Opera (da, are şi client de email!) să lucreze cu GMail. Am descărcat toate cele aproximativ 1000 de mesaje pe care le am stocate pe serverele Google. Totul a mers perfect. După această descărcare, surpriză: nu mai pot decât să trimit mesaje, fără a şi putea să le recepţionez… E posibil să fi procedat eu greşit în vreun fel (nu neg), dar şansele mai mari sunt ca să se întâmple cele descrise mai sus (concurenţa neloială?).
De curând, în urma unei discuţii avute cu Filip Chereches-Tosa am aflat despre un eveniment care se vrea periodic: Geek Meet. Nu voi da o definiţie proprie, ci voi cita de pe situl oficial:
Geek Meet este o întâlnire a pasionatilor de web development & co. si a avut loc pentru prima oară la Stockholm, în aprilie 2006, la initiativa lui Robert Nyman.
Printre participanţii la cea de-a treia ediţie (Oradea, pe 16 decembrie 2006, ora 10:00) se numără nume grele ale Web-ului românesc: Alex Moş, Filip Chereches-Tosa, Carmen Holotescu, Radu Ceuca, Mihai Drăgan şi mulţi alţii (îmi cer scuze tuturor celor pe care i-am omis – lăsaţi un mesaj şi îmi voi corecta greşeala). Din cele vorbite cu Filip, e posibil să particip şi eu şi să şi prezint un material. Rămâne de văzut. Oricum, felicitări pentru iniţiativă! La mai mare!
Citeam lunile trecute o carte scrisă de un colectiv de autori români: Cristian Darie, Bogdan Brinzarea, Filip Cherecheş-Toşa, Mihai Bucica intitulată “AJAX and PHP – Building Responsive Web Applications“. Primul capitol al cărţii prezintă un exemplu genial al unui copil care stă în faţa unui calculator şi îi cere acestuia să deseneze un robot. Evident, calculatorul nu îl “ascultă”. Ideea din spatele acestei poveşti este una complexă, legată de idealizarea lumii în care trăim: într-o lume ideală, calculatorul ar fi îndeplinit dorinţa băiatului. Acest lucra ar fi fost posibil prin faptul că înterfeţele ar fi devenit predictive şi prietenoase.
Nu putem discuta despre interfeţe fără a lua în considerare termenul de “uzabilitate” (îl voi folosi de azi înainte în urma micii discuţii avute pe forumul domnului profesor George Pruteanu – la fel şi despre “situri si site-uri“). Aşa cum spuneam şi acolo, uzabilitatea se referă la arta prin care sunt înţelese şi satisfăcute cerinţele utilizatorului referitoare la o interfaţă grafică.
Tehnicile de uzabilitate au fost aplicate de-a lungul anilor în principal aplicaţiilor desktop. Totuşi, odată cu explozia aplicaţiilor internet/intranet şi apariţia sintagmei potrivit căreia “Internetul nu doarme niciodată” se doreşte o migrare a uzabilităţii şi la aplicaţiile internet/intranet. Aceasta se poate realiza prin crearea unor interfeţe utilizator uşor de folosit, cât mai transparente.
Ajungem, aşadar, fără să vrem în lumea aplicaţiilor care lucrează cu ceea ce se numeşte “client greu” (rich client). Ca exemplu, paginile web actuale rulează într-un navigator care este considerat “client uşor”. În opoziţie, marea majoritate a aplicaţiilor desktop sunt considerate “clienţi grei”. Versiunea pe deplin maturizată a internetului va fi formată în principal din clinţi grei, astfel încât utilizatorii vor putea “trăi” aceleaşi experienţe ca şi în cazul aplicaţiilor desktop.
Client greu: clienţi care pot îndeplini funcţiile de procesare a datelor pe cont propriu, fără a depinde în totalitate de un server.
Client uşor: client minimalist care utilizează cât mai puţine resurse cu putinţă pe calculatorul gazdă. Rolul său este în general acela de a afişa date puse la dispoziţie şi procesate de către un server fără de care clientul uşor nu poate exista.
În 2004, Tim O’Reilly a sumarizat trăsăturile celei de-a doua generaţii a internetului (cunoscută sub numele de Web 2.0):
Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Web_2
Interfeţele grafice transparente au la bază o tehnologie matură, botezată de către Jesse James Garrett în februarie 2005 AJAX (Asynchronous JavaScript and XML). Ajax permite apeluri asincrone transparente către server, preluarea doar acelor date care sunt necesare şi actualizarea doar unei părţi dintr-o pagină internet. Aşadar, este rezolvată veşnica problemă a reîncărcării paginilor (atât de supărătoare!). Acesta este motivul pentru care Ajax este considerat răspunsul la problema verigii lipsă din noua generaţie de web (Web 2.0). Ajax NU este Web 2.0 (după cum spuneam, este o tehnologie veche), Web 2.0 nu poate exista fără Ajax. Este o confuzie care ar trebui eliminată.
Ajax se bazează pe trei componente importante:
În lumea reală, Google este un pionier al aplicaţiilor web, lansând numeroase tendinţe în domeniu:
Acest articol se bazează pe extrase prelucrate din următoarele lucrări: