Excursia în capitală
Contractul era finalizat. Preţul era stabilit. Nu mai trebuia decât o semnătură şi (eventual) o strângere de mână.
Mi-am cumpărat aşadar bilet şi am plecat spre Bucureşti. Un drum pe care îl mai făcusem în nenumărate rânduri. Urma însă să semnez un contract de proporţii mai mari decât eram obişnuit.
Aglomeraţie, fum, şoferi nervoşi, lume agitată, într-un cuvânt: Bucureşti. Am ajuns pe la ora 9 în Piaţa Unirii. La 10 era întâlnirea cu reprezentanţii firmei. Am mâncat o merdenea la metrou, am stat pe o bancă, m-am plimbat pe la Mitropolie…
Încet, încet, s-a făcut ora 10. L-am sunat pe dl. VV care întârzia. Mi-a spus că e prins în trafic. L-am crezut. Era ora în care în Bucreşti nu se circulă, se stă. Pe la 10:40 a apărut. Nu îl cunoşteam, dar l-am recunoscut din prima. Am urcat împreună la sediu. Totul s-a desfăşurat foarte repede, fără politeţuri exagerate, fără cafele, fără pahare inutile cu apă. Am semnat contractul, am discutat cu cei de la departamentul tehnic despre mutarea sitului. Mi s-a părut că erau foarte miraţi de anumite aspecte ale realizării sitului, precum XHTML (fără tabele, doar DIV-uri), mod_rewrite. Conceptele de SEO erau, de asemenea, aproape necunoscute. Le-am arătat numărul de pagini indexate (pe vremea aceea, situl avea peste 800.000 de pagini indexate) şi numărul de IBL (inbound links) – peste 40.000, comparându-le cu siturile lor: cinemagia.ro, bizcity.ro). Am convenit asupra modului în care urma a se face transferul drepturilor de proprietate asupra sitului şi asupra modalităţii de plată. Am modificat de asemenea şi numărul de vizitatori săptămânali stipulat în contract. De asemenea, durata contractului a fost modificată de la 12 la 6 luni (dacă nu făceam această modificare, eram obligat să administrez situl pe o perioadă de un). Toate formalităţile fiind încheiate, am purces spre casă. M-am oprit in Piaţa Universităţii la o pizza pentru a savura încă o dată aerul proaspăt al Capitalei.
Drumul de întoarcere a fost mult mai relaxant. Am petrecut mare parte a drumului la vagonul restaurant. Am aflat cu această ocazie despre modul în care se cumpără şi se vând locuri în căminele timişorene, precum şi despre mafia care le controlează. Erau foarte vorbăreţi cei doi indieni…