Instigare la prostie
by Daniel Chiriţă
Am văzut aseară un reportaj încărcat cu valoare didactică. Un timişorean, cu o firmă la Cluj-Napoca s-a hotărât să facă nişte bani. Nu mulţi, cam un milion de dolari… A investit el în ceva promovare (o fi împărţit el fluturaşi prin scara blocului şi prin oraş) şi şi-a găsit (Atenţie!) 100 de fraiereşteni care s-au “oferit” să căştige de 10 ori suma investită. Le-a promis ăstora că le investeşte banii în imobiliare, le-a trimis şi imagini de pe şantier (fictiv, ce-i drept, dar nu prea contează). Au semnat oamenii contracte de-ale scrise cu litere mici, au aşteptat, au aşteptat, au aşteptat şi într-un final s-au hotărât să depună plângere la poliţie.
Păi bine, măi, oameni buni, dar de ce vreţi voi să câştigaţi de 10 ori suma investită aşa, peste noapte? Munca nu e pentru voi, ha?
Mai ştim noi şi un Caritas care şi-a dat ortul popii şi i-a lăsat pe mulţi în curu’ gol. Asta e, credeam că s-a mai deşteptat lumea, dar se pare că m-am înşelat…
Unii nu stiu ca munca adevarata, legala are mai multe valori. Eu unu ma simt mandru cand spun: Uite domle’ bani acestia i-am facut eu! Nu i-am primit de la mami, cum e in cazul tau. Si nu stiu, dar ma simt bine pentru asta. La fel ar fi sa zici: Uite domle’ banii acestia i-am facut eu, nu am investit intr-o chestie fictiva ca sa ma imbogatesc peste noapte, nu am furat nu am dat in cap.
E o oarecare mandrie, si un simt bun cand muncesti, tanspiri pentru bani. Fiindca stii ca acestia au fost facuti de tine legal si nimeni nu tii poate lua. Decat fiscul care iti ia 16% impozit pe profit.
) Misto subiect de articol.