Argumente
de netăgăduit

Urmând tendinţa potrivit căreia “omul îşi face singur de lucru dacă nu are”, am lansat astăzi un mic proiect personal denumit The News Machine. Pe scurt, situl permite vizualizarea celor mai importante ştiri ale zilei. Gruparea ştirilor se face pe baza unor cuvinte cheie determinate printr-un algoritm simplu ce include mai mulţi factori.

De asemenea, situl dispune şi de o variantă mobilă pentru Android, iOS şi Blackberry la adresa: m.thenewsmachine.com.

Ideea a fost simplă: mi s-a urât să citesc ştiri din N surse şi mi-am dorit să am un loc în care ştirile să fie grupate şi triate în aşa fel încât să se păstreze doar esenţa.

Dacă consideraţi util acest sit, m-aş bucura să îl recomandaţi şi prietenilor/cunoscuţilor. Sau să scrieţi despre el. Sau să îl înjuraţi. De fapt, nu îl înjuraţi pentru că am investit timp şi muncă.

Asadar, aştept sugestii, încurajări, cuvinte de bine, cuvinte de rău… De fapt, la câţi cititori am, s-ar putea să nu apară nici una dintre cele enumerate.

Încet dar sigur mă îndrept spre finalul seriilor dedicate mini-excursiei din Franţa. Penultima parte (aceasta) este dedicată unui loc absolut pitoresc, şi anume Valea Loarei. Leagănul limbii franceze, Valea Loarei este înţesată de castele, păduri, peisaje pitoreşti, pokemoni, domenii de vânătoare, etc…

Urmează şi ultima serie, cea despre Palatul Versailles. În momentul în care timpul mi-o va permite.

Astăzi câteva cadre de la Muzeul Luvru din Paris. Aceeaşi aglomeraţie, noroc cu ploaia care a căzut din belşug în perioada respectivă şi care i-a speriat pe unii dintre autocariştii pokemoni.

Urmează seria de pe Valea Loarei, Franţa.

Multe se pot spune despre Paris. Pentru mine însă, cuvântul care îmi vine în minte, acum după ce l-am vizitat este "boem". Multă istorie, artă, literatură, toate îngrămădite în acelaşi loc, pe malurile Senei.

În altă ordine de idei, iată şi câteva impresii generale despre Franţa:

• călătorind dinspre Bruxel spre Paris, peisajul pare cam dezolant: autostrăzi de proastă calitate, peisaje neîngrijite
• lucrurile se schimbă radical însă când porneşti dinspre Paris spre Orleans, respectiv spre valea Loarei: peisaje pitoreşti, autostradă de bună calitate (cam 10 euro pe suta de kilometri – una dintre cele mai scumpe din Europa), sate cochete, castele
• ca în oricare altă atracţie turistică, hoardele de vizitatori dau năvala şi aici din mai toate colţurile lumii (nimeni nu poate însă rivaliza cu pokemonii veniţi din China şi Japonia – ca peste tot de altfel)
• Parisul e plin de "dubioşi", de ţigani şi de cerşetori (sau combinaţii între cele trei – unele chiar pleonastice); i-am văzut şi pe confraţii noştri care vindeau "telefoani decodati"
• intrările în muzee (şi în general la toate atracţiile turistice) nu îşi prea merită banii datorită numărului prea mare de vizitatori care te calcă în picioare şi pe care trebuie să îi calci la rândul tău în picioare
• per ansamblu nu prea am multe de comentat: Franţa are cu adevărat iz de ţară occidentală

Am să prezint patru serii de cadre din Franţa. Prima serie, cea dedicată Parisului:

Urmează seria dedicată muzeului Luvru din Paris, Franţa.

Amsterdam este combinaţia perfectă între Sodoma şi Gomora. Un oraş murdar, în total dezacord cu restul ţării. Plin de oameni de toate felurile: drogaţi, curve, travestiţi, biciclişti, biciclişti drogaţi, travestiţi pe bicicletă şi alte astfel de combinaţii nefericite. Oraşul pe care mi-am dorit de mult să îl văd mi-a lăsat un gust deosebit de amar. Am plecat de acolo fără a mă uita înapoi (de frică să nu mă transform în stană de sare, probabil).

Fotografiile sunt în ton cu starea mea de spirit declanşată de amintirea "Veneţiei Nordului": jalnice. Am reuşit să aleg cele mai puţin jalnice trei.

PS: Ziceam la un moment dat că voi face un top al celor mai frumoase locuri pe care le-am vizitat. Am inclus acolo Mausoleul de la Lovcen, Muntenegru şi Parcul de sculptură Vigeland, Oslo. Ei bine, dacă ar fi să fac şi un clasament al celor mai de rahat locuri în care am fost, Amsterdam ar ocupa un binemeritat loc întâi.

Tragedia mare în rândul liceenilor de bani gata: circa 60% dintre ei nu au promovat bacalaureatul anul acesta. O tragedia utilă care demonstrează încă o dată – şi în cifre – (dacă mai era nevoie) calitatea sistemului de învăţământ preuniversitar românesc adus în 20 de ani la "sapă de cauciuc" de către guvernările haotice care s-au succedat.

Suntem ţara în care este de neconceput să nu ai o diplomă universitară. Ţara în care fiecare vrea şi poate să fie diplomat din cauză că diplomele se vând şi se cumpără în mod legal. Ţara care nu produce nimic din cauză că nimeni nu munceşte, toată lumea fiind supracalificată pentru "munca de jos". Nu mi-e clar care a fost momentul în care românul a constatat că a munci în fabrică e o ruşine. Sau la câmp. Sau în construcţii.

Se pare că ministrul actual a reuşit ceea ce nimeni nu a îndrăznit, deşi mulţi au sperat. Bănăţeanul stângaci în declaraţii (pe care nu l-am simpatizat mai deloc până astăzi) a reuşit să demitizeze faptul că promovabilitatea la bacalaureat trebuie să fie de 90%. Le-a arătat căcănarilor care vin cu BMW-ul la şcoală că a avea bani nu înseamnă neapărat că poţi să şi trişezi. Sau golanilor care credeau că bacalaureatul e doar o "teză" la care se poate copia. Sau leneşilor care ştiau că "se poate şi aşa". Nu aţi luat "bacu’"? Nici o problemă. Înseamnă că locul vostru nu e la facultate, ci altundeva. De exemplu, în lanul de porumb, după cum spuneam mai sus. Munca cinstită nu doare. Şi nici nu e ruşinoasă.

Aşadar, sincere felicitări ministrului Funeriu care a demonstrat că se poate şi că mai există încă o rază de speranţă pentru sistemul nostru putred de învăţământ. Pe când desfinţăm şi universităţile căpuşă care fabrică studenţi pe bandă rulantă? Pe când nişte reforme binemeritate şi în sănătate?

Un articol foarte bun care merită citit: Bacalaureat 2011. Prime concluzii şi observaţii. Mersi, Marius.

Fiecare dintre noi a auzit pe stradă măcar o dată în viaţă (dacă nu aţi auzit pe "strade" ci din serialul cu Bănică şi Cabral nu se pune!) celebra expresie de Rahova:

"Ce faci păpuşie? Vrei o ţigare?"

Ei bine, băieţaşii cartierului de alaltăieri, micii infractori de ieri au devenit spammerii de azi. Şi ca să nu îşi iasă din mână, băieţaşii vând ţigare electronică. Cu toate cele. Chiar şi cu reducere.

Profit de ocazie ca să salutizez limbajul elevat al unor locuitori din acea parte de ţară care folosesc cuvinte de genul: "ţigare", "moşiule", "păpuşie", "frăţioare", "vericule", etc. Sunteţi meseriaşi, trăi-v-ar arhitectura!

Zaanse Schans este un fel de "muzeul satului". Satul tradiţional olandez, cu morile sale de vânt, culorile vii, făbricuţele de brânză, japonezii, chinezii şi celălalte neamuri care străbat lumea în lung şi în lat. Curat, îngrijit, cochet. La fel ca întreaga Olandă.

Închei seria dedicată oraşului Luxemburg cu câteva cadre pe care nu m-a lăsat sufletul să le arunc la gunoi.

Promontoriul Bock (fără nici o legătură cu micul Boc) adăposteşte cetatea de apărare a Luxemburgului. În această stâncă se află şi rămăşiţe din cazematele Bock. Atracţia turistică domină centrul istoric al Luxemburgului.