Argumente
de netăgăduit

Nu există zi să nu citesc vreo ştire despre magazinele de vise. Dar, de departe cea mai "halucinantă" este următoarea: "Nu putem închide magazinele de vise din cauză că sunt prea multe combinaţii posibile de substanţe"… Sunteţi proşti. Soluţie: se merge în control la infectul bănuit că vinde halucinogene.
- Ce vinzi aici, mojicule?
- Păi, ceaiuri., prafuri, ţigări.. Nimic ilegal!
- Ceaiuri, hă? No hai să le probăm pe pielea ta. Adică, dacă e mentă nu o să păţeşti nimic. Nu eşti alergic la mentă, nu? Dar dacă începi să levitezi dintr-o dată sau să te crezi Isus, te luăm cu duba şi te băgăm în cea mai de căcat puşcărie pe care ţi-o poţi imagina. Batem palma sau închidem coşbelia?

Şi uita aşa, din aproape în aproape, după ce vei fi făcut chestia asta cu 8, 10, 20, 148, 500 de visători, cei rămaşi în libertate se vor gândi de două ori înainte să vândă otravă.

Seria despre Praga continuă. Astăzi, câteva vederi "aeriene" şi trei nocturne.

Cu riscul de a îmi pierde trei dintre cei patru cititori pe care îi am, am să dau curs unei porniri care nu îmi dă pace de o vreme încoace. Lumea mă tot întreabă cum de nu am cont de Feisbuc. "Nu ai cont, nu exişti! Nu poţi exista nici fizic dacă nu exişti online!" Bă, uite că exist. Cel puţin fizic exist şi îmi merge chiar bine.

Hai să explic de ce nu am avut, nu am şi nu voi avea niciodată cont de Feisbuc:

• mi se rupe ce face lumea; dacă vreau să aflu ce face prietenul X, am să găsesc minim 3 metode de a afla: pot să îl întreb personal, pot să îi dau un telefon, pot să îi scriu o scrisoare – de orice fel! -, pot să o întreb pe mă-sa, etc
• nu îmi plac bârfele; mi se rupe maxim despre cine cu cine se mai fute iubeşte, cine cu cine se mai combină sau cine cui mai dă papucii
• nu mă interesează că unul şi-a cumpărat bicicletă, maşină, o farfurie mare de borhot, un capac nou de wc, sushi, blackberry, htc, bmw, căcat pe băţ, o acoladă nouă, câteva virgule, etc
• nu vreau să am o listă cu 900 de prieteni dintre care vorbesc: des cu cinci, uneori cu trei şi niciodată cu restul – pentru că nu sunt prietenii mei, sunt prietenii unui prieten de-al unei prietene de-al unui văr de-al cuiva – pe care, în mod clar nu îl cunosc, pentru ca e prietenul unei cunoştinţe de-a…
• nu vreau să ştiu cine când se beşeşte sau se cacă
• nu vreau să o văd pe icsuleasca beată muci în nu-ştiu-care club rupându-se în figuri în fiecare dintre cele 98 de fotografii postate aseară, laiv, direct de pe telefonul ei ăla fancy; băi, de unde e moda asta cu "fiecare trebuie să aibă minim 823 de fotografii yola sau yocu"? Să vă văd eu ce căcat aţi fi făcut voi dacă trebuia să developaţi (pe bani) fotografiile alea şi mai apoi să le scanaţi.
• nu vreau să trăiesc şi să fac anumite lucruri DOAR de dragul de a le posta pe feisbuc ca să le vadă prietenii şi să crape de ciudă se bucure pentru mine
• pentru că e doar un curent care va trece peste un an-doi; am avut myspace – odihnească-se în pace; am avut curvuliţe proaste pe haifaiv: am avut profesionişti pe linkedin (încă mai primesc invitaţii de la respectivii profesionişti); am avut orkut, bebo, friendster; în curând vom fi avut feisbuc şi ne vom fi mutat pe fuckUonline (nu ştiu dacă există, dar, de ce nu?)
• nu vreau să mi se recomande flori, fete sau băieţi, melodii sau cântăreţi de către persoane pe care nu le cunosc (dar care, conform punctului patru sunt pe lista mea de prieteni); nu vreau să joc farmvil
• era o vreme când eram fan IRC (mIRC – pe înţelesul dobitocilor); ei bine, la un moment dat am realizat câtă prostime se adună pe acolo şi am părăsit mediul respectiv; acum, toată respectiva prostime s-a mutat pe Feisbuc; după o perioadă în care a existat atât pe IRC cât şi pe haifaiv

Ete de-asta!

PS: Nu sunt antisocial, am destui prieteni. Dar prefer să îi întâlnesc la o poveste şi la o bere rece faţă în faţă, nu online.

Băi, rămâi prost când vezi calitatea uebului românesc. Citeam azi ceva statistică legată de numărul cereri de portare înregistrate în ultima vreme. Nimic important. Partea interesantă este cum înţeleg cei care publică conţinut să facă bani pe seama acestui conţinut. De exemplu, în imaginea următoare se vede cum cuvântului "pentru" i se atribuie o ditamai reclama la credite. Mă ntreb ce are în comun acest cuvânt cu noţiunea de credit. Posibil ca legătură să fie cuvântul "pentru" din "credit pentru nevoi fiziologice personale". Logic, nu?

Recomand şi alte "targhietări" la fel de inspirate: "cu" de la "prăjitură cu rahat", "în" de la "ne scărpinăm în cur", "i" de la "iarna nu-i ca vara" (aţi remarcat unde e "i"-ul, da?).

Sunteţi geniali, meşterilor. Mă simt mândru să fiu coleg de popor cu voi! Aşa că, left clic, băi!

Cu siguranță cea mai slabă serie trasă în ultimii doi ani… În ton cu starea de spirit din perioada respectivă. Totuși, mai am încă o serie de cadre neprelucrate care vor spăla oarecum rușinea.

Cum a fost la Praga? Interesant, ce să zic, mai mai ales după ce am plătit vignete în euro, am rămas în pană pe autostradă, am scos un rezervor de benzină în porții de câte 100 de mililitri,

Cu toate că excursia a avut loc acum mai bine de patru luni, am să postez totuşi câteva imagini de la Novi Sad. Pentru cine nu ştie, Novi Sad e un oraş în Serbia, la vreo 150 de kilometri de Timişoara. Un singru lucru a reuşit să ne impresioneze: mâncarea. În primele trei imagini se poate vedea decorul şi meniul din micuţul restaurant tradiţional (Zlatiborsko Prozorče).

A patra imagine e un “Chuck Norris fact” şi zice aşa (în traducere liberă): “-Ce face Chuck Norris la noi în oraş? -Ce i se spune!”. Şugubeţi sârbii ăştia… Numărul cinci cred că e un mic plagiat după ceva cunoscut… Nu ştiu exact după ce, dar pare să fie marcă înregistrată…

PS: A fost una dintre cele mai de căcat excursii pe care le-am făcut. Nu din cauza locurilor, ci din cauza incidentelor de pe drum.

Deşi suntem "principalii specialişti români din comerţul electronic".

Mă, cică s-au strâns ei specialiştii şi au făcut un mic "breinstorming": "Organizăm o chestie tare? Organizăm, mă! Unde? La Timişoara, mă! Cum o numim? Cum curu’ nostru s-o numim, mă…? Păi eCOMTIM sună bine, nu? Da, mă, iejti genial, să mor io!". Tot ce îi mai lipsea fermei de porcine din Banat era un mic "e" ca să renască din propriul rahat propria cenuşă.

Da, asta da imaginaţie, specialiştilor!

PS: Propun ca pe viitor să se organizeze şi alte evenimente tematice: eAVICOLA (eveniment axat pe noile "trenduri din bloghingul românesc"), eEUGENIA (nu, nu e cacofonie – asta va trata principiile esoterice exhaustive ale siturilor de socializare – cu prezentare de caz: feisbuk), eCLER (ghik-mit pe teme generice), etc.

Băi, e incredibil. Iar au început tembelii din mass-media să vorbească despre temuta gripă porcină. “Tânăra răspunde bine tratamentului” – cum mama voastră ar trebui să răspundă? Toţi am suferit la un moment dat în viaţă de această "cruntă maladie". De fapt, noi împreună cu toată clasa sau cu toată grupa de la grădi. Şi nimeni nu facea atâta tămbălău, nimeni nu murea, nimănui nu îi creşteaa rât sau coadă "creaţă". Nu s-au epuizat încă dozele de vaccin? Au rămas producătorii cu ceva surplus de care trebuie să se descotorosească? Muriţi, băi, cu gripa voastră cu tot!

Dacă prima poveste despre cum se face banking în Belgia nu vi s-a părut interesantă, e posibil nici ca următoarele rânduri să nu vă impresioneze prea tare, caz în care locul vostru nu e aici.

Am fost de dimineaţă din nou la bancă. De data asta mi-a trebuit un cont curent şi o asigurare pentru locuinţă. Nimic spectaculos. Cu singura excepţie că toată procedura a durat fix 60 de minute, timp în care am semnat de vreo 30 de ori, au tăiat ăştia vreo câţiva copaci că să mai aducă nişte hârtie proaspătă pentru imprimante. Dar nu e gata totul, am reuşit să obţin, spre marele-mi noroc, încă o programare. Cândva, în viitorul apropiat, când ajung cardurile la sucursală.

Am găsit un apartament care mi-a plăcut, am vorbit cu proprietarul, am semnat un contract. Bun. Legea spune că trebuie să depun o garanţie echivalentă cu chiria pe două luni. E ok, contul e pe numele meu, dar nu am acces la bani decât cu semnătura proprietarului. În felul ăsta nimeni nu prea poate ţepui pe nimeni.

Problema apare în momentul în care trebui e să deschizi respectivul cont. M-am luat şi m-am dus de dimineaţă la prima oră, m-am instalat frumos în faţa unui ING şi am aşteptat să se deschidă. Prima întrebare a ghişeiţei a fost:
- Aveţi programare?
- Nu.
- Nu aveţi? Nici o problemă! Vă facem una pentru mâine dimineaţă. Ce aveţi de făcut? Un cont blocat? Şi o asigurare? Perfect! Ne vedem mâine dimineaţă la 9.
- Haaa?!? Dar nu e nimeni…
- Mâine dimineaţă la 9!

Bun, l-am înjurat de câteva ori îm gând pe maimuţoi, mi-am băgat coada între picioare şi am plecat. Am revenit a doua zi de dimineaţă. Aveam întâlnire cu acelaşi imbecil.
- Bună dimineaţa, programare, cont blocat…
- Sigur, se face! Am nevoie de buletinul Dvs. şi de dovada că locuiţi în Belgia.
- Haaa? Ce face? Păi eu vreau să locuiesc, dar nu mă lăsaţi voi din cauză că nu îmi deschideţi căcatul ăla de cont…
- Da, dar asta nu se poate face aici la noi, trebuie să mergeţi la o altă sucursală care se ocupă de cei cu statutul Dvs. Vă fac imediat o programare.
- Ce face???
- Imediat, mergeţi cu metroul la Schuman şi îl căutaţi pe domnul Croasant.

L-am înjurat din nou, am băgat din nou coada între picioare şi am plecat.

Ajung la Schuman, găsesc ING-ul…
- Bună ziua, îl caut pe domnul Croasant.
- Croasant? Poate vreţi să spuneţi Flaşnetă!
- P..a mea… Croasant, Flaşnetă, cui îi pasă???
- Alo, Flaşnetă, au venit doi români să îşi facă nişte conturi blocate… Aha, aha, bine. Îmi pare rău, domnul Flaşnetă e ocupat momentan… Să vedem dacă cineva e liber. Dacă nu, facem o programare!
- Facem pe mă-ta!

Până la urmă a găsit pe cineva liber, mi-a făcut contul în 30-40 de minute şi am plecat mai nervos decât era nevoie.

Să nu uit: programul băncii e de la 9 la 4 cu pauză de masă de jumătate de oră. Asta da birocraţie!