Cu siguranță cea mai slabă serie trasă în ultimii doi ani… În ton cu starea de spirit din perioada respectivă. Totuși, mai am încă o serie de cadre neprelucrate care vor spăla oarecum rușinea.
Cum a fost la Praga? Interesant, ce să zic, mai mai ales după ce am plătit vignete în euro, am rămas în pană pe autostradă, am scos un rezervor de benzină în porții de câte 100 de mililitri,
Cu toate că excursia a avut loc acum mai bine de patru luni, am să postez totuşi câteva imagini de la Novi Sad. Pentru cine nu ştie, Novi Sad e un oraş în Serbia, la vreo 150 de kilometri de Timişoara. Un singru lucru a reuşit să ne impresioneze: mâncarea. În primele trei imagini se poate vedea decorul şi meniul din micuţul restaurant tradiţional (Zlatiborsko Prozorče).
A patra imagine e un “Chuck Norris fact” şi zice aşa (în traducere liberă): “-Ce face Chuck Norris la noi în oraş? -Ce i se spune!”. Şugubeţi sârbii ăştia… Numărul cinci cred că e un mic plagiat după ceva cunoscut… Nu ştiu exact după ce, dar pare să fie marcă înregistrată…
PS: A fost una dintre cele mai de căcat excursii pe care le-am făcut. Nu din cauza locurilor, ci din cauza incidentelor de pe drum.
Deşi suntem "principalii specialişti români din comerţul electronic".
Mă, cică s-au strâns ei specialiştii şi au făcut un mic "breinstorming": "Organizăm o chestie tare? Organizăm, mă! Unde? La Timişoara, mă! Cum o numim? Cum curu’ nostru s-o numim, mă…? Păi eCOMTIM sună bine, nu? Da, mă, iejti genial, să mor io!". Tot ce îi mai lipsea fermei de porcine din Banat era un mic "e" ca să renască din propriul rahat propria cenuşă.
Da, asta da imaginaţie, specialiştilor!
PS: Propun ca pe viitor să se organizeze şi alte evenimente tematice: eAVICOLA (eveniment axat pe noile "trenduri din bloghingul românesc"), eEUGENIA (nu, nu e cacofonie – asta va trata principiile esoterice exhaustive ale siturilor de socializare – cu prezentare de caz: feisbuk), eCLER (ghik-mit pe teme generice), etc.
Băi, e incredibil. Iar au început tembelii din mass-media să vorbească despre temuta gripă porcină. “Tânăra răspunde bine tratamentului” – cum mama voastră ar trebui să răspundă? Toţi am suferit la un moment dat în viaţă de această "cruntă maladie". De fapt, noi împreună cu toată clasa sau cu toată grupa de la grădi. Şi nimeni nu facea atâta tămbălău, nimeni nu murea, nimănui nu îi creşteaa rât sau coadă "creaţă". Nu s-au epuizat încă dozele de vaccin? Au rămas producătorii cu ceva surplus de care trebuie să se descotorosească? Muriţi, băi, cu gripa voastră cu tot!
Dacă prima poveste despre cum se face banking în Belgia nu vi s-a părut interesantă, e posibil nici ca următoarele rânduri să nu vă impresioneze prea tare, caz în care locul vostru nu e aici.
Am fost de dimineaţă din nou la bancă. De data asta mi-a trebuit un cont curent şi o asigurare pentru locuinţă. Nimic spectaculos. Cu singura excepţie că toată procedura a durat fix 60 de minute, timp în care am semnat de vreo 30 de ori, au tăiat ăştia vreo câţiva copaci că să mai aducă nişte hârtie proaspătă pentru imprimante. Dar nu e gata totul, am reuşit să obţin, spre marele-mi noroc, încă o programare. Cândva, în viitorul apropiat, când ajung cardurile la sucursală.
Am găsit un apartament care mi-a plăcut, am vorbit cu proprietarul, am semnat un contract. Bun. Legea spune că trebuie să depun o garanţie echivalentă cu chiria pe două luni. E ok, contul e pe numele meu, dar nu am acces la bani decât cu semnătura proprietarului. În felul ăsta nimeni nu prea poate ţepui pe nimeni.
Problema apare în momentul în care trebui e să deschizi respectivul cont. M-am luat şi m-am dus de dimineaţă la prima oră, m-am instalat frumos în faţa unui ING şi am aşteptat să se deschidă. Prima întrebare a ghişeiţei a fost:
- Aveţi programare?
- Nu.
- Nu aveţi? Nici o problemă! Vă facem una pentru mâine dimineaţă. Ce aveţi de făcut? Un cont blocat? Şi o asigurare? Perfect! Ne vedem mâine dimineaţă la 9.
- Haaa?!? Dar nu e nimeni…
- Mâine dimineaţă la 9!
Bun, l-am înjurat de câteva ori îm gând pe maimuţoi, mi-am băgat coada între picioare şi am plecat. Am revenit a doua zi de dimineaţă. Aveam întâlnire cu acelaşi imbecil.
- Bună dimineaţa, programare, cont blocat…
- Sigur, se face! Am nevoie de buletinul Dvs. şi de dovada că locuiţi în Belgia.
- Haaa? Ce face? Păi eu vreau să locuiesc, dar nu mă lăsaţi voi din cauză că nu îmi deschideţi căcatul ăla de cont…
- Da, dar asta nu se poate face aici la noi, trebuie să mergeţi la o altă sucursală care se ocupă de cei cu statutul Dvs. Vă fac imediat o programare.
- Ce face???
- Imediat, mergeţi cu metroul la Schuman şi îl căutaţi pe domnul Croasant.
L-am înjurat din nou, am băgat din nou coada între picioare şi am plecat.
Ajung la Schuman, găsesc ING-ul…
- Bună ziua, îl caut pe domnul Croasant.
- Croasant? Poate vreţi să spuneţi Flaşnetă!
- P..a mea… Croasant, Flaşnetă, cui îi pasă???
- Alo, Flaşnetă, au venit doi români să îşi facă nişte conturi blocate… Aha, aha, bine. Îmi pare rău, domnul Flaşnetă e ocupat momentan… Să vedem dacă cineva e liber. Dacă nu, facem o programare!
- Facem pe mă-ta!
Până la urmă a găsit pe cineva liber, mi-a făcut contul în 30-40 de minute şi am plecat mai nervos decât era nevoie.
Să nu uit: programul băncii e de la 9 la 4 cu pauză de masă de jumătate de oră. Asta da birocraţie!
Am deja o săptămână, deci, o oarecare părere mi-am format-o deja. Şi anume:
Cam atât pentru moment. Over and out!
Lumea zice că începuturile sunt grele. Părerea mea e că lumea minte. Sau măcar denaturează adevărul. Nu începuturile sunt grele, sfârșiturile sunt grele. Greu nu e să începi o nouă viață, greu e să o lași în urmă pe cea pe care ai avut-o. Dar, poate, dacă există cineva sau ceva care să te împingă de la spate şi să te motiveze… Cine ştie… Oricum, nefiind sentimentalist, nu am foarte multe regrete referitoare la plecatul din Românica. Doar vreo două-trei.
În fine. Începând de astăzi, voi abera cel mai mult pe o temă dată (de mine): viaţa în Belgia – Bruxel, mai precis (apropo, nu reuşesc să îmi dau seama de ce mulţi români scriu articole despre "Bruxelles"; e ca şi cum un român ar scrie un articol despre "London").
După mai bine de patru ani în care am fost client eMag, iată că a venit momentul în care drumurile noastre "trebuie să se despartă". Nu sunt melodramatic, sunt doar ironic. Am să vă povestesc de ce.
Prima neplăcere am avut-o în momentul în care am încercat să plasez o comandă şi nu am reuşit din cauză că nu mai poţi plasa comenzi fără să fii implicit abonat la newsletter-e şi alte căcături cu iz de SPAM. Iată sesizarea pe care am depus-o:
Buna ziua.
Am incercat sa rezolv si telefonic problema pe care o am, dar baiatul care a raspuns mi-a citat un raspuns dintre cele 14 raspunsuri predefinite pe care le are la indemana. Asa ca revin cu un email (sunt curios daca si aici se lucreaza pe baza de sabloane).
Am incercat astazi sa plasez online o comanda. Nimic nou, sunt client eMag din 2006, nu ar fi fost nici prima si (probabil – in caz ca se rezolva actuala situatie) nici ultima. Cand sa trimit comanda, ce sa vezi:"pentru a putea continua trebuie sa fiti de acord cu termenii si conditiile blabla". Hmm, imi zic, asta e nou. Ia sa vad la ce se refera oamenii astia. Cand colo, de fapt, pentru a putea plasa comanda (si implicit a creste cifra de afaceri a Dante International) trebuie sa imi dau acordul pentru a primi mesaje nedorite prin diverse mijloace:Cumpărătorul este de acord să primească obiecte promoţionale, produse gratuite, precum şi informaţii prin postă, telefon, e-mail, SMS sau alte mijloace de comunicare de la Vânzător şi partenerii săi. Prin încheierea acestui acord, Cumpărătorul acceptă să se aboneze la newsletterele eMAG."
Stimabililor, nu doresc sa primesc spam. Nu doresc sa castig Porsche-uri, Ferrari-uri sau macar un amarat de Duster. Nu doresc sa fiu informat pentru fiecare monitor nou pe care il introduceti pe stoc. Pur si simplu nu ma intereseaza. Vreau doar sa continui sa imi fac cumparaturile din domeniul IT la eMag. Se poate?
Cu o stima "scazanda",
Daniel Chirita
Nu am primit atunci răspuns. Am primit, în schimb, un răspuns două săptămâni mai târziu când am revenit cu o comandă mai consistentă pentru nişte componente (cam 3000 de lei). Mi-au răspuns, au încercat să mă contacteze telefonic, au rezolvat cumva problema. E adevărat că am mai primit încă vreo două emailuri cu Porsche-uri şi alte premii. Am revenit cu alte două sesizări. Am fost din nou contactat telefonic, scuzele de rigoare, posibil că s-a rezolvat problema. Au reuşit să mă îmbuneze, aşa că m-am dus să îmi ridic comanda de la show-room-ul din Timişoara.
Am luat coletul, l-am plătit, am verificat ca toate produsele să fie acolo şi am plecat acasă. Ajuns acasă, am avut două surprize mai puţin plăcute: placa de bază pe care am comandat-o (Intel) era într-o cutie Intel, dar ambalată într-o pungă pe care scria "ASUS". În plus de asta, lipseau manualul, cablurile şi şuruburile (a doua zi, băiatul de la show-room a încercat să mă convingă că şuruburile le primesc împreună cu carcasa – treacă-meargă!). A doua surpirză (peste asta aş putea trece uşor cu vederea): memoriile comandate erau fără radiator, la preţ de memorii cu radiator (pe care le comandasem de fapt).
Aşadar, cred că se poate întâmpla să trimiţi cuiva SPAM din greşeală (să zicem!), cred că se poate întâmpla să greşeşti codurile produselor şi să trimiţi un alt produs în loc, dar CHIAR nu cred că se poate întâmpla din greşeală să reambalezi un produs folosit/refuzat/reparat şi să îl vinzi ca şi cum ar fi nou. Asta nu e greşeală, e o doză de disperare şi nesimţire. Îmi pare rău!
S-a întâmplat recent. Stăteam pe o bancă (urăsc să stau pe bancă, dar când trebuie să aştept, prefer să o fac). Lângă mine, la o distanţă de două bănci, o fată. 17-18 ani. În aşteptarea Făt-Frumosului pe cal alb (aş fi putut spune “Fătului-Frumos”, dar, vorba aceea: “Nu am chef azi. Şi în plus, nu suntem la Protv.”). Ei bine, personajul de basm a apărut la un moment dat (cam după vreo 20 de minute, timp în care fata începuse să facă bătături de la atâta fâţâit pe bancă).
Poate vă aşteptaţi să vă povestesc despre greabănul calului alb pe care a venit prinţul. Poate vă aşteptaţi să vă povestesc despre frâul de mătase. V-aş povesti, dar nu mă lasă inima să mint. Omul nostru nu a venit călare pe calul promis, ci pe o trotinetă. Nu despre asta vreau să povestesc (cu toată că trotineta părea furată de la un copil de 6 ani care nu a avut nici o şansă în faţa eroului nostru). Nici despre faptul că eroul venea pe trotinetă, cu o mână ţinea ghidonul, cu o mână ghiozdanul şi cu o mână pipa. Prea multe mâini? Să ştitţi că nu asta e adevărata problemă, nici măcar faptul că trăgea din pipă şi mergea pe trotinetă în acelaşi timp nu m-ar fi intrigat atât, cât discuţia care a urmat:
Ea: Ai întârziat!
El: Da, ştiu, sunt foarte proaste drumurile…
Ea: …
El: Ce?
Ea: Nimic! Ce facem? Unde mergem?
El: Mergem acasă să ne f.tem? [n.a.: asta a fost zisă mai în şoaptă, cu o privire languroasă]
Ea: Nu am chef.
El: Ce fraieră eşti… Să ştii că mi-a trecut!
Am tot stat şi m-am frământat… Oare ce îi trecuse? Julitura din genunchi provocată de ultima căzătură de pe trotinetă din cauza drumurilor proaste? Oboseala şi starea de melancolie generate de tema la mate? Băi fraţilor, nu sunt eu în măsură să vă dau sfaturi, dar trotineta şi pipa nu prea au nimic de-a face cu f.tutul!
