Argumente
de netăgăduit

Ce facem în weekend? Nu ştiu… Facem o ieşire la munte? Facem!

Zis şi făcut. Am urcat în maşină şi am plecat. Ţinta noastră: Poiana Mărului. 130 de kilometri de Timişoara, drum accesibil, fără aglomeraţia specifică locurilor cu “pretenţii”. Până în Oţelul Roşu drumul este impecabil (spre deosebire de iarna trecută când, în drum spre Straja, era să ne pierdem în craterele de pe şosea). Din Oţelul Roşu situaţia se complică puţin. Drumul (construit înainte de 1989 din plăci de beton) este presărat cu mici capcane pe care, cu puţină prudenţă le poţi ocoli. Printre capcane: plăci dizlocate, măcinate, vaci şi cai. Pot spune că, niciodată în viaţă nu am văzut mai multe vaci în acelaşi loc. Drumul prin satul Măru este acoperit cu un strat gros de balegă. Cu cât înaintam spre munte, cu atât impresia de rustic se adâncea.

Legenda locului spune că Scorilo, căpetenia Dacilor şi-ar fi îngropat în această zonă averea, pentru a nu cădea în mâinile romanilor. Se pare că planul său a reuşit pentru că, nici până în ziua de astăzi nimeni nu a reuşit să găsească comoara ascunsă. De aceea, multe locuri poartă numele de Scorilo.

Sstaţiunea propriu-zisă se află la 700 de metri altitudine, într-o regiune depresionară. Localnicii spun că aerul de acolo este foarte ionizat şi benefic sănătăţii. Un pliant face chiat comparaţie cu o staţiune binecunoscută din Elveţia. De, mândrie locală.

Drumul până la pensiunile de pe munte (nu cele din vale) este foarte dificil. O potecă foarte strâmptă şi abruptă de munte peste care s-a turnat un strat de pietriş şi pe care nu încape decât o singură maşină. Totuşi, ajungând sus îţi dai seama că a meritat întreg efortul. Priveliştea este de o frumuseţe sălbatică. Poţi cuprinde cu privirea întreaga vale.

Ne-am cazat la Pensiunea Cara. Oameni primitori, hâtri. Condiţiile sunt foarte bune. La fel şi mâncarea.

Lacul de acumulare Măru domină întreaga zonă. Singura problemă este că locurile de scăldat sunt cam rare (nu se poate face baie decât în coada lacului, restul fiind inaccesibil). Drumul până acolo este foarte prăfuit. Sper să existe vreo spălătorie care să poată îndepărta cele trei degete de praf care mi s-au depus în maşină. În afară de lac, atracţiile în zonă sunt destul de rare (desişuri pline ochi cu mure şi afine). Totuşi, la circa 40 de km (nu luaţi în considerare indicatorul pe care scrie “14 km”) se află Ulpia Traiana Sarmizegetusa, cetatea ridicată de către romani în urma cuceririi Daciei la 107-108.

Ca o concluzie: zona este foarte liniştită, departe de aglomeraţia citadină. Este un loc ideal pentru relaxare şi odihnă.