Argumente de netăgăduit

În Saravale, judeţul Timiş…

Botez

Botez

Botez

Botez

Revin cu câteva zoo-portrete de la grădina zoologică din Munchen:

Ghepard

Urangutan

Urs polar

Colonie de pelicani

Urs brun

Cal sălbatic

Am avut recent plăcerea de a face o mică excursie la grădina zoologică din Munchen, Hellabrunn. Locul e spectaculos. Este unul dintre acele locuri în care te poţi plimba cu orele fără să te saturi (şi eu nu prea sunt plimbăreţ de fel). Spre surprinderea mea, cei de acolo au – pe lângă sutele de specii de toate felurile – şi o mini-rezervaţie pentru animale exotice. Trecerea de la cele 10 grade Celsius de afară la cele 38 dinăuntrul rezervaţiei au fost cumplite. Aparatului foto i-au trebuit mai bine de 20 de minute ca să se acomodeze (şi ca să “vadă” ceva). Oricum, părerea mea e că a meritat aşteptarea. Iată ce a ieşit:

Iguană. Nemişcată

Veninos

Colorat

Am să revin şi cu alte cadre pe măsură ce trierea lor continuă.

În Germania… Este vorba despre Oktoberfest. Ştiţi voi, festivalul acela care se ţine în Germania de 175 de ani, la care participă 6 milioane de turişti şi la care se bea multă bere… Vreo 7 milioane de litri.

Ei bine, nu am să vă “delectez” cu fotografii cu persoane în stare de ebrietate, ci am să vă prezint câteva cadre ale oraşului Munchen înainte de începerea marelui festival.

Munchen, Primăria

Munchen înainte de începerea Oktoberfest-ului

Paradă

Paradă în stil medieval

Continuarea experimentului Zi şi noapte în Croaţia:

Zi: Parcul naţional Krka, Croaţia

Noapte: Vedere nocturnă asupra portului din Tribunj, Croaţia

După experimentul în care prezentam cerul şi pământul, a venit şi vremea unuia în care să prezint o mică antiteză între zi şi noapte.

Zi: Parcul naţional Krka, Croaţia

Noapte: Vedere nocturnă asupra promenadei din Vodice, Croaţia

Fotografia aceasta deschide o serie mai amplă de cadre trase în cocnediul de vară. Va urma în curând (din nou) şi un articol despre civilizaţia altora.

Apus de soare in Croaţia, localitatea Tribunj

Apus de soare în Croaţia

Apus de soare în Croaţia

Revin cu un nou experiment: câteva vederi din avion şi câteva fotografii realizate hoinărind prin Alpii germani.

“Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc [...] îmi tresaltă şi acum inima de bucurie.” Aşa începeau “Amintirile din copilărie” în viziunea lui Ion Creangă. Iată că timpuruile s-au schimbat, Ozana nu mai e “frumos curgătoare şi limpede ca cristalul”, copiii nu mai merg la furat de cireşe, ci se gândesc la următorul hit pe care îl va scoate idolul lor, Guţă (stai liniştit, omule, de vină nu e cine cere, ci cine dă). De fapt, există unele lucruri care au rămas la fel: drumurile sunt aceleaşi, cu singura diferenţă că pe vremea aceea pe ele circulau căruţele trase de boi, acum circulă rabele, taximetrele şi maşinile de CS conduse de boi.

Şi totuşi, nu e peste tot la fel. Vă întrebaţi, probabil: “Unde? Unde?”. Ei bine, nu, nu în Românica, ci într-o ţară puţin mai vestică, locuită de un popor puţin mai muncitor, puţin mai civilizat şi puţin mai disciplinat. Despre Germania este vorba. O ţără cu un trecut zbuciumat, cu o istorie zugrăvită în culorile complementare…

De-a lungul ultimilor ani am avut ocazia să călătoresc în străinătate de multe ori (în special pe meleaguri vorbitoare de limbă germană), dar, de fiecare dată impresia mea este aceeaşi: “Sunt departe, domn’le. Cum să facem să îi ajungem din urmă?” (atenţie: când spun “departe” nu mă refer la cele câteva sute de kilometri care ne despart, ci la prăpastia de civilizaţie care se întinde pe vreo 60 de ani).

Am să încerc să şi ilustrez cele spuse mai sus cu câteva fotografii realizate prin Munchen, capitala Bavariei. Două obiective turistice mi-au atras atenţia: fabrica BMW (Munchen este oraşul “natal” al companiei) şi stadionul Allianz Arena (construit pentru campionatul mondial de fotbal din 2006). Despre fabrica şi reprezentanţa BMW nu ştiu să vă spun prea multe, dar despre Allianz Arena am aflat câteva detalii demne a fi menţionate: a costat vreo trei sute de milioane de euro, a fost construit in mai puţin de trei ani (comparativ, drumul dintre Timişoara şi Lugoj – 50 de kilometri – se află în reparaţii de doisprezece ani). Şi încă un detaliu “picant”: este dotat cu monitoare de, atenţie!, 100 de metri pătraţi.

În continuare, reprezentanţa şi fabrica BMW:

Alte mostre:

Am să şi răspund la întrebarea pusă mai sus (“când ajungem şi noi acolo?”). Niciodată. De ce? Pentru că nu ne place să muncim, nu ne place să fim disciplinaţi, în schimb ne place să ne lamentăm şi să aşteptăm câini cu colaci în coadă.