Argumente de netăgăduit

Pentru că

[...]sunt tot felul de interese de la jucat table, la batut covoare, locuri de joaca pentru copii, cei de la Mediu vor ca Timisoara sa fie o padure si nu ne dau voie sa taiem copaci[...]

Directorul ADP Timişoara, Liviu Barbu

Asta ca să vă dovedesc încă o dată (dacă mai era nevoie) cât de idioţi sunt unii. Şi cât de proşti sunt alţii (noi!). Cei care contribuie la bugetul local.

Sursa: agenda.ro

După geniala reclamă căcăcioasă despre care vorbeam la un moment dat, am mai observat încă una, la fel de profundă şi urât mirositoare. Este vorba despre o reclamă la mâncare pentru câini.

Bun, am înţeles faptul că respectivul câine are blana albă şi pufoasă datorită respectivului produs. Am înţeles faptul că e sănătos şi bine dispus (oricât de bine dispus poate fi un câine). Am înţeles şi faptul că ne-au arătat toate astea.

Ce nu am înţeles, însă, este de ce trebuie să ne arate şi cum se cacă respectivul câine. Păi, băi, mi-e clar că asta se întâmplă cu cam tot ce îi intră pe gură. E transformat şi eliminat. Dar de ce aş vrea să şi văd chestia asta la televizor? Nu mă interesează nici măcar când e la NatGeo Wild (deşi cei de la NatGeo Wild au o oarecare decenţă în ei), darămite la TVR sau Protv (deşi la ProTv cam miroase a rahat)… Un alt lucru amuzant mi se pare respectiva fetiţă care strânge după patrupedul ei. Aşadar, reclama are un puternic caracter educativ.

Morala: se poate face educaţie civică şi folosind parabole căcăcioase! Bleahhh!

Îi mai ţineţi minte pe pensionari? Da, oamenii aceia amărâţi care au muncit şi plătit impozite o viaţă întreagă pentru ca mai apoi să trăiască în mizerie. Da, ei, cei care nu au bani de medicamente şi de încălzire. Chiar ei!

Ce s-a gândit adunătura de imbecili care conduce ţara (a se citi “guvern”)? Să îi oblige pe pensionari să plătească asigurări sociale. Adică, să îşi plătească singuri pensia (?). Băi, cât de idioţi sunteţi? Cât căcat credeţi că mai poate înghiţi ţara asta şi oamenii ei? Asta sfidează cam orice formă de logică pe care o înveţi în liceu sau prin facultate. Să recapitulăm: plăteşti o viaţă întreagă pentru pensie, iar când ajungi la pensie trebuie să plăteşti tot pentru pensie.

Muriţi, băi!

Stăteam astăzi liniştit la semafor. Verde pentru stânga, roşu pentru înainte şi la dreapta. Verde, maşinile treceau şi făceau stânga. S-a făcut galben, maşinile treceau şi făceau stânga. S-a făcut roşu, maşinile treceau şi făceau stânga. “Hmm, ciudat”, îmi zic. “Unde e un poliţist când ai nevoie de el?”. Şi ca să vezi minune… Maşina tablagiilor, cu girofarul pornit, pe urma contravenienţilor. Mă bucur mai întâi în sinea mea, apoi exteriorizez trăirea urlând din maşină: “Arde-i! Arde-i, f****e mama lor, că merită!”. Când colo, suleţii cu chipiu nici nu s-au sinchisit de cele 3 maşini care au trecut pe roşu. Au trecut intersecţia cu girofarul pornit după care au oprit girofarul şi şi-au văzut liniştiţi de drum. Păi, bine, băi apărătorilor ai drepturilor cetăţenilor, voi cei care vegheaţi la liniştea noastră, chiar aşa? Dar, chiar aşa, pe banii noştri? Pe munca noastă? Pentru asta vă plătim noi? Ca să treceţi cu girofarul pornit prin intersecţie doar ca să prindeţi cafeaua caldă? Promit că dacă venea autotrenul şi se urca pe voi mergeam ca şi martor la proces! Da, împotriva voastră, lacheţilor!

Apropo: l-am văzut aseară pe ministrul de interne declarând: “am pierdut strada”. Să mori tu? Pe bune!? Care să fie oare cauza? Să fiu eu de vină? Să fie vecinul de la parter de vină? Nu, eu cred că singurul vinovat este… cafeaua! Care se răceşte prea repede pe frigul ăsta, mama ei!

Semnat: un cetăţean.

Aud foarte des pe la televizor expresiile ”marele popor american” sau ”mândra națiune americană”. Să începem cu definițiile celor doi termeni (”popor” și ”națiune”):

POPÓR, popoare, s.n. 1. Formă istorică de comunitate umană, superioară tribului și anterioară națiunii, ai cărei membri locuiesc pe același teritoriu, vorbesc aceeași limbă și au aceeași tradiție culturală.

NAȚIÚNE, națiuni, s.f. Comunitate stabilă de oameni, istoricește constituită ca stat, apărută pe baza unității de limbă, de teritoriu, de viață economică și de factură psihică, care se manifestă în particularități specifice ale culturii naționale și în conștiința originii și a sorții comune.

Așadar, pentru ”popor” avem ”aceeași tradiție culturală” iar pentru ”națiune” avem ”conștiința originii și a sorții comune”. Păi și de unde, rahatul lui Obama, au ăștia aceeași tradiție culturală? De unde au ăștia conștiința originii comune? Oare ce au în comun conquistadorii și dorința lor de înavuțire, pârnăiașii și scursurile aduse și lăsate aici în voia sorții pentru a nu cheltui resursele statului din care făceau parte (așa cum se întâmplă în zilele noastre), sclavii aduși din Africa pentru a-i sluji pe conquistadorii și pârnăiașii deveniți recent ”baroni locali” (se poartă și expresia asta, nu?), bieții indigeni care trăiau acolo de mii de ani liniștiți, fumând pipa păcii și, ocazional, scalpându-se între ei? Așadar, ce aveau în comun toți oamenii ăștia? Nu foarte multe. Și totuși, combinația asta răhățoasă din care indigenii au luat-o cel mai tare în părțile dorsale (le-aș numi ”buci”, dar, poate că dintre cei 8 cititori ai mei, 3 sunt mai sensibili din fire) este numită ”marele popor american”. Îmi pare rău, dar vă înșelați. Nu poate fi vorba despre un popor în adevăratul sens al cuvântului. Eu aș folosi o expresie mai ”pitorească”: ”marele talmeș-balmeș american”. Și apropo de asta, citeam un studiu care spune ca peste vreo 20 de ani, fiecare al doilea membru constituent al talmeș-balmeșului va fi hispanic. Dios mio, ayudame!

Bun, acum vreau să prezint și o mică înșiruire de invenții americane, invenții care ne fac viața mult mai frumoasă, mai sănătoasă, mai plăcută. Nu, nu sunt toate inventate cu adevărat de americani, dar au fost aduse pe culmile cele mai înalte ale succesului de către ei.

• mâncărurile de tip fast-food și junk-food: cui nu îi place să savureze niște pulpițe de pui modificat genetic, trecute prin același ulei prin care au mai trecut înainte alte 800 de astfel de pulpițe? Cui nu îi place să își lingă de pe degete E-urile lăsate în urmă de niște chipsuri delicioase?
• mall-urile: aici în Timișoara, toată viața s-a mutat la mall; copiii și mașinile pot fi ”înmatriculați” la mall, familiile pot fi întemeiate la mall, condiția fizică ți-o menții la mall, poți face baie, te poți uita la un film la mall, ai parcare, ai hipermarket, ai cam tot ce îți trebuie pentru a duce o viață mai mult decât împlinită. Un singur lucru mai lipsește, după cum spunea un prieten: lipsește cimitirul sau măcar crematoriul și vitrina în care să depoziteze urnele. Dar, poate într-un viitor apropiat, de ce nu?
• mașinile care consumă 30 de litri la fiecare sută de kilometri: nu-i problemă, invadăm încă o țară care are petrol mult și ne-am rezolvat problemele. Dar ce facem când nu mai avem pe cine invada?
• televiziunea de foarte bună calitate: filme și seriale pline de învățăminte, talk-show-uri ”incendiare”, elodii, Jerry Springer (i-ar place ăluia cu felațiile de pe Antena 1 – îmi scapă numele lui – să ajungă la nivelul lui Jerry Springer), vedete, glamour, kitsch, femei goale, violuri, copii care se împușcă prin școli, femei goale, imbecili și inculți, femei goale, etc. Am uitat să menționez: femei goale.
• corporațiile – cu toții iubim spălările de creier denumite din motive practice ”team-building-uri”, nu? Eu unul NU!
• incultura – de ce trebuie să știi ceva despre lumea în care trăiești atunci când ai mașină care consumă 30 de litri la suta de kilometri, ai mall, ai fast-food, ai televiziune de calitate?
• extratereștrii – eu mi-am schimbat total părerea despre extratereștrii. Ai dracului extratereștrii ăștia, cu toții aterizează în America!
• obezitatea – aceeași combinație ca mai sus: fast-food, mașină, mall, canapea, televiziune. Un alt studiu ne spune că în 2037 întreaga populație a Statelor Unite va fi obeză. Deranjantă imagine, nu?
• ratele la bancă (”Mă scuzați de expresie!”) – americanii se nasc și mor îndatorați la bancă, transmițând urmașilor moștenirea împovărătoare. Oare dau și credit cu buletinul? Tendința actuală e să se sinucidă dacă nu își mai pot plăti ratele.
• Coca-Cola, Pepsi: vă mulțumim și vă iubim pentru că ați reușit să și îmbuteliați E-uri!
• E-urile: mai are rost să adaug ceva?

De mult îmi propusesem să îmi scriu părerea despre americani, dar am tot amânat momentul. Promit să continui lista cu invențiile americane. Așadar, va urma! Concluziile, tot într-un episod următor.

Citeam asta şi mi-am adus aminte de asta:

…într-o zi s-au apucat
De la popor la buget s-aducă
Un sac cu bani încărcat.

Ascultam zilele trecute declaraţia unui ministru valutist, fost fesenisto-pesedist actual pedelist ministru. Da, despre Radu Berceanu de la transporturi este vorba. Ce s-a gândit luminăţia sa să declare:

Ar trebui ca, de acum încolo, în momentul în care cineva reclamă că e blocat undeva, să-l întrebăm şi ce număr de rovinietă are, ca să vedem dacă această sumă foarte mică a fost plătită sau şoferul reclamă şi nu are nici măcar rovinietă.

Suntem poate singura ţară europeană (dorim să ne integrăm în spaţiul Schengen) în care se plăteşte taxă de drum naţional (Atenţie! Si în Austria, Ungaria şi alte ţări civilizate se plăteşte vinietă,- dar pentru AUTOSTRĂZI). Suntem poate singura ţară europeană în care se plăteşte taxă de două ori taxă de drum (Băse a fost cel care a introdus – pe când era ministru al trasporturilor – taxa de drum în accizele din carburanţi). Suntem poate singura ţară europeană în care poţi să rămâi fără una sau mai multe roţi din cauza gropilor de pe drumuri. Şi totuşi, unii aleşi ai poporului au nesimţirea să îşi pună astfel problema. N-ai vrea tu, nene Berceanule să îţi mai cobori curu’ din elicopter şi să mai observi realităţile din ţară? Şi mai bine: n-aţi vrea voi toţi, cu şleahta voastră de hoţi să ne lasaţi în pace şi să vă retrageţi pe meleaguri mai calde?

Aşa:

Raportul conţinut/reclame pe un sit românesc

Mi-am permis să încercuiesc cu chenar roşu partea din pagină care conţine informaţie utilă şi să calculez: articolul în sine are 308×73=22484 pixeli. Primul ecran vizibil are 1265×844=1067660 pixeli. Să calculăm acum raportul dintre cele două: 1067660:22484=47,5. Aşadar, din primul ecran vizibil, articolul nostru (care reprezintă, de fapt, conţinutul propriu-zis) ocupă doar a 47-a parte. Cei care au văzut Idiocracy, ştiu unde se va ajunge. Numai că, în cazul de faţă nu avem de-a face atât cu prostia omenească, cât cu dorinţa arzătoare a unora de a face bani mulţi din nimic.

Nu citeam nici până acum ZF (articolul a ajuns la mine printr-o coincidenţă), dar nici nu o voi face. E tipic pentru marele trust de presă… Cu toţii ştim cât durează pauzele publicitare ale ProTv-ului. Vorba ‘ceea: pauzele lungi şi dese, cheia marilor “succesuri”!

Nu îmi prea stă în fire să postez pasaje luate de pe alte situri, dar “bancul” acesta merită postat. E luat de pe forumul Fototarget. E cât se poate de trist şi cât se poate de adevărat.

Americanul :
Incepe serviciu la 9.00,se scoală la 8.00,sare peste nevastă-sa care doarme încă , că e casnică, se duce la baie şi face un duş,nu se bărbiereşte că se va bărbieri cu maşina electrică pe drum, se duce la bucătărie unde mănâncă “eggs and bacon” şi se urcă in GMC-ul de-acum două luni să se duca la firma unde lucrează ca muncitor.

Francezul :
Incepe serviciu la 8.00, se scoală la 7.00, nu sare peste nevastă-sa că n-a venit încă de la amant , se duce la baie şi se spală până la brâu, se bărbiereşte cu o maşină de ras Gillette 3X, se duce la bucătărie unde mănâncă “caffe au lait et croissants” şi se urcă in Peugeot-ul de-acum doi ani să se duca la firma unde lucrează ca tehnician.

Românul :
Incepe serviciul la 7.00, se scoală la 6.00, nu sare peste nevastă-sa că ea începe la 6.30 şi a plecat deja, se duce la baie şi da pe ochi cu apa de aseară din lighean că nu urcă încă până la et.VIII, se taie bărbierindu-se cu maşina BIC de două luni, se duce la bucătărie unde bea o cafea fără zahăr că s-a terminat ieri şi nu a luat leafa, şi se urca în Dacia primita de la taică-său acum zece ani să se duca la firma unde lucrează ca inginer.

Şi lista ar putea continua cu “profesor”, “medic”, “cercetător”, etc…

Am aşteptat cu nerăbdare cea de-a 25-a ediţie a concertului din peştera Româneşti. Sinteza anilor trecuţi: muzică de calitate, oameni culţi, iubitori ai muntelui, atmosferă de sărbătoare. Aşadar, se arăta a fi un eveniment de calitate.
Ei bine, nu a prea fost să fie. S-a reuşit ca printr-o regretabilă eroare de organizare să se transforme totul într-o petrecere aşa cum se poate vedea doar în Românica. Şi mă refer aici la reabilitarea drumului de acces către peşteră. Bineînţeles, acolo unde există un drum prăfuit şi multă lume care urcă pe el, există, inevitabil şi o multitudine de gherţoi care nu doresc să îşi prăfuiască ochelarii D&G şi frezele de tip “acoperiş” şi preferă metoda cea mai sigură, eficientă şi sănătoasă de a urca – gipul, domn’le, gipul! Să vezi acolo colb, prăfărie şi înghesuială pe marginea drumului. Se pare că până şi concertul din peştera Româneşti a devenit un eveniment monden. Şi oriunde există evenimente mondene, există şi – mă voi repeta acum – ochelarri de soare D&G, freze de tip “acoperiş” – gata cu repeţia, voi augmenta descrierea – cămăşi lucioase, maşini, pipiţe, gherţoi, idioţi… Să nu uităm: mici şi bere, pe alocuri şi sunet cristalin de manele. Orice gherţoi care se respectă nu poate rezista tentaţiei de a savura un produs tradiţional românesc (care nici măcar nu e românesc la origine, dar de, treacă-meargă).
Aşadar, să recapitulăm: îmi pare sincer rău de cei care s-au chinuit să organizeze evenimentul, au făcut treabă bună, au muncit mult, au întins panglici de semnalizare, au montat instalaţii de iluminat în peşteră, au cărat generatoare. Îmi pare rău şi de Filarmonica Banatul, care s-a descurcat remarcabil (nu cred să fie prea uşor să cânţi la 12 grade Celsius). Asta e, morala e simplă: mai bine mai puţină lume, dar mai de calitate, decât 10000 de mâncători de bomboane agricole. Închideţi, domn’le, drumul acela. Folosiţi-l doar pentru a vă căra instrumentele. Interziceţi coşbeliile care comercializează mici şi bere. Se poate trăi şi cu sandvişurile făcute de acasă. Şi cu o sticlă de apă de izvor. Ah, să nu uit: şi faceţi şi revizia tehnică Aro-ului care urcă încărcat cu oameni o panta de 30 de grade şi rămâne fără frâne exact acolo unde i-ar fi trebuit mai mult (se putea transforma totul într-o tragedie dacă Dorel nu reuşea să se proptească la timp în două maşini parcate şi câţiva copăcei).
Este exact ca în bancul acela: “- Doamne, dar nu ai scăpat prea mult? – Lasă, Petre, să vezi ce popor le dau…”.